Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti anunţă că se împlinesc 16 ani de când desfăşoară Programul Educaţional Piky, în data de 3 iunie fiind Ziua lui Piky, mascota societăţii, marcă înregistrată la OSIM.

 "De data aceasta, Piky va fi sărbătorit în familie. Salariaţi din cadrul societăţii, care nu au vizitat Uzina de Apă Budeasa şi Staţia de Epurare Piteşti sau care au dorit să revadă cele două obiective, îl vor însoţi pe Piky pe drumul apei, vor observa circuitul apei de la captarea, tratarea şi pomparea apei potabile până la colectarea şi epurarea apelor uzate, aflând informaţii atât despre procesele desfăşurate în cele două staţii, cât şi despre modernizarea şi retehnologizarea acestora.

Bineînţeles, societatea continuă tradiţia de a deschide porţile Uzinei de Apă Budeasa  şi ale staţiilor de epurare din Piteşti, Costeşti şi Topoloveni pentru elevi şi profesori astfel că, în perioada 3 – 5 iunie 2019, se va desfăşura acţiunea Zilele Portilor Deschise în cadrul căreia vor putea vizita aceste obiective, în baza unei solicitări transmise prin email: contact@apa-canal2000.ro, programare prealabilă la tel. 0348.807.105.

De asemenea, în cadrul acţiunii Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei, am invitat profesorii cu care colaborăm să implice elevii în efectuarea de analize ale apelor locale utilizând trusele speciale pe care le-am pus la dispoziţia şcolilor", transmite SC Apă Canal 2000 SA într-un comunicat remis Institutiilestatului.ro.

Suntem de 16 ani împreună cu Piky pe drumul apei. Povestea continuă!

Tuturor elevilor şi cadrelor didactice le dorim un sfârşit de an şcolar plin de realizării!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *