Comparativ cu primele două luni ale anului 2020 numărul turiștilor sosiți în unitățile de cazare turistică a scăzut pe ansamblu cu 41,9% (-11,0 mii persoane), evoluția fiind determinată de scăderea numărului de sosiri ale turiştilor români cu 39,4% (-8,9 mii persoane) și de scăderea numărului de sosiri ale turiștilor străini cu 57,8% (-2,1 mii persoane). Unitățile de cazare turistică în care s-a înregistrat cel mai mare număr al sosirilor turiștilor au fost din categoria hoteluri (56,2% din total), la polul opus situându-se popasurile turistice care au atras doar 0,3% din totalul turiştilor cazaţi. Din punct de vedere al zonei turistice, cele mai multe sosiri au fost înregistrate în unitățile de cazare din zona montană (44,0% din totalul turiștilor cazați) şi în unitățile din orașul reședință de județ (33,9%). Din punct de vedere al confortului, cele mai multe sosiri s-au înregistrat în unitățile clasificate cu 3 stele (47,2% din total) şi în unităţile clasificate cu 4 stele (32,9%).

