Ȋncã de asearã am aflat cã într-o discuţie mai aprinsã între Valeca şi Voicu s-a auzit cuvântul NESIMŢIT. Cei doi social-democraţi s-au contrat pe un subiect care-i arde pe primari. Anume lipsa normelor de aplicare a legii pentru gaze. Edilii se plâng cã stau cu actele pe masã şi nu pot face nimic, pentru cã parlamentarii nu sprijinã nevoile din teritoriu.
Azi, la prima orã l-am sunat pe primarul de la Miceşti, pentru a ne lãmuri în privinţa contrelor pe care le-a avut cu Valeca. Astfel, Dumitru Voicu a declarat pentru Institutiilestatului.ro:
“Valeca a zis ceva de bun simţ, cã nu am bun simţ, iar eu i-am rãspuns cã nu sunt nesimţit. I se pare (lui Valeca, n.red.) cã are cam multã putere şi nu va mai avea… Important este când vom întoarce piramida. Piramida este cu varful în jos. O vom repune cu bazaîn jos, aşa cum este normal. O sa vedeţi cã şi listele de parlamentare vor fi altele. Valeca o sã rãmânã preşedinte la aia europeanã de karate sau judo, la ce e el…”
Voicu ne-a spus cã a fost la Bucureşti, la invitaţia senatorului Gheorghe Marin, care face parte din comisia parlamentarã care se ocupã de problema gazelor. Ajuns la Capitalã, primarul a fost pasat la alt consilier, nici nu a dat cu ochii de Marin. Tocmai aceastã situaţie l-a revoltat pe edil.
De data asta nici n-am mai încercat sã-l contactãm telefonic pe Şerban Valeca. Adevãrul este cã liderul PSD nu ne-a mai rãspuns la telefon de când eram mici, aşa cã n-am mai insistat. Vede domnia sa despre ce e vorba acum, din aceste rânduri.
Surse social-democrate ne-au declarat cã Dumitru Voicu nu e singurul primar nemulţumit. Edilii sunt foc şi parã pe conducerea judeţeanã a partidului, fiind vizibil deranjaţi de aroganţele lui Valeca.

