Detalii ȘOCANTE ies la IVEALĂ în SCANDALUL DEZINFECTANȚILOR. Primele probleme legate de Hexi Pharma au apărut la Spitalul Judeţean Argeş, în urmă cu 10 ani.

 Pe atunci, mai mulți nou-născuți și mamele lor, din Maternitățile 1 și 2 ale Spitalului Județean Argeș, au fost contaminați cu virușii HBV și HCV, care transmit hepatitele B și C. Deși existau analize care indicau că un produs al Hexi Pharma ar fi de vină, reprezentanții companiei încercau să arunce ghiuleaua în altă curte, doar că figura nu le-a ieșit. Rezultatul? Au rebotezat firma și și-au continuat activitatea. 

Acest vechi scandal pare să fi fost primul în care a fost implicată firma care, acum, poartă numele de Hexi Pharma. În 2006, în urma analizelor, s-a stabilit că vinovat pentru valul de îmbolnăviri din maternitatea Spitalului Județean Argeș era dezinfectantul Thor, folosit pentru instrumentarul medical, prin care se transmiteau viruşii HBV și HCV, scriau jurnaliștii de la „România liberă”, în ediția din 12 iunie 2006.


Au schimbat numele firmei

Thor fusese omologat și avizat sanitar, ca dezinfectant, de Institutul de Sănătate Publică București într-o singură zi, deși, în mod normal, procedurile durau 30 de zile. Mai mult, în referatul de expertiză tehnică, la capitolul „Eficacitate biocidă”, era consemnat faptul că Institutul „Cantacuzino”, deşi nu era acreditat să efectueze astfel de analize (singurul laborator acreditat din Europa Centrală şi de Est aflându-se, pe atunci, la Munchen) atesta doar acţiunea bactericidă şi fungicidă a dezinfectantului Thor, preciza sursa citată.

Pentru a scăpa de numărul mare de plângeri depuse împotriva sa, producătorul dezinfectantului Thor, pe atunci numit SC „Universitar Farma” SRL, a trebuit să se reboteze, în „Hexi Pharma”. SRLul a reuşit, doar în perioada mai 2005-mai 2006, să caştige licitaţii în valoare de peste 60 de miliarde lei vechi.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *