Copiii se întorc din vacanţa de iarnă cu o săptămână mai târziu. Fac ore o lună apoi iau din nou pauză. Începe vacanţa intersemestrială.
Elevii au primit vestea cu bucurie, dar asta nu înseamnă că fac mai puţine ore. Anul şcolar se va termina în 2016 pe 24 iunie, adică exact cu o săptămână mai târziu decât până acum. Schimbări sunt şi la examenele pe care le dau elevii de clasa a VIII-a şi cei din a XII-a. Cei mai mici vor avea de scris la evaluarea naţională o naraţiune de 150 de cuvinte, aproape dublu ca până acum. În timp ce la Bacalaureat, lucrările nu vor mai fi corectate în alte judeţe.
O altă noutate este legată de viitorul an şcolar, care va începe mai devreme, adică pe 11 septembrie 2016.

