"Înfiinţarea acestei funcţii reprezintă o garanţie suplimentară privind îndeplinirea imparţială a atribuţiilor prefectului, inclusiv în contextul în care acesta este demnitar. Acesta sprijină activitatea prefectului în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 255 din Codul administrativ (controlul de legalitate) şi coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuţii", se explică în nota de fundamentare., potrivit Stiripesurse.ro.

