La Dobreşti, Baicu Traian - PMP - a pierdut calitatea de consilier local. Ordinul este emis de către prefect în data de 19.11.2020. Chiar în aceeaşi seară, 19.11.2020, consilierii locali primesc convocatorul pentru o şedinţă a CL Dobreşti. În Convocator, la nr. 1 îl regăsim chiar pe Baicu Traian, consilierul al cărui mandat a încetat.

 La Dobreşti, primarul Irinel Georgescu, primar PSD, vrea să-şi impună şi viceprimarul. Şi cum nu are majoritate, a căutat un consilier care ar putea trăda şi ar vota cu PSD. L-a şi găsit. Că, deh, politica e curvă iar politicienii sunt la fel. Este vorba despre Baicu Traian care a câştigat un mandat de consilier local din partea PMP. Cum acesta a fost mirosit de conducerea partidului că ar trece de partea PSD-ului, i s-a retras sprijinul politic şi a pierdut mandatul.

Numai că primarul forţează nota şi încearcă marea cu degetul. Baicu este convocat la şedinţa de luni, deşi a pierdut calitatea de consilier local, iar în şedinţa de luni se va alege şi viceprimarul. Potrivit surselor noastre, PNL are toate şansele să-şi pună viceprimar, asta cu condiţia ca Baicu să nu voteze. Vom vedea dacă primarul are curaj să încalce legea şi să gireze votul viceprimarului cu un consilier care a pierdut mandatul.

Luni are loc şedinţa. Suntem cu ochii pe şedinţa CL Dobreşti şi revenim cu amănunte! 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *