Deputatul Sebastian Ghiţă a fost adus cu mandat, marţi, la DNA Ploieşti, el fiind suspect în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta. ”Am venit cu mandat, am primit citaţie”, a spus Sebastian Ghiţă, care a ajuns la DNA Ploieşti în jurul orei 11.50.

Răspunzând unei întrebări, Ghiţă a spus că are calitatea de suspect în acest dosar, în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului. Întrebat despre contractul cu fonduri europene derulat la Comarnic pentru introducerea canalizării în localitate, Ghiţă a spus: ”Ştim cu toţii că lucrările acolo nu au mers aşa cum trebuia, că stagnează, iar firma nu a reuşit să performeze şi să termine acea lucrare publică. Nu cunosc mai multe alte detalii”.

Întrebat dacă a fost implicat în acest contract, deputatul a spus că nu. Întrebat, de asemenea, de ce a fost adus cu mandat la DNA, dacă nu este implicat în acest contract, Ghiţă a răspuns: ”Îl cunosc pe om (Iulian Herţanu -n.r.) şi probabil că procurorii vor să se convingă de natura relaţiilor mele cu dânsul", scrie Mediafax. 

Întrebat dacă este prieten cu Iulian Herţanu, deputatul de Prahova Sebastian Ghiță a spus că îl cunoaşte, că l-a văzut ”de câteva ori, cu diferite ocazii", că nu are o relaţie foarte strânsă cu acesta, dar că ”presupune despre asta este vorba". Iniţial, Sebastian Ghiţă a spus că nu cunoaşte calitatea în care a fost chemat la DNA Ploieşti, spunând că ”este o instituţie unde nu doreşti să ai calităţi. În final, la întrebările jurnaliştilor, el a citit de pe un mandat de aducere pe care îl ţinea în mână, răspunzând că are calitatea de suspect. Sebastian Ghiță a declarat, la sediul DNA, că a fost chemat în calitate de suspect:

”L-am văzut de câteva ori pe om(n.r. Iulian Hertanu), nu am o relație cu acesta. Nu am o legatură cu domnul Herțanu. Sunt audiat în calitate de suspect”, a spus Sebastian Ghita, in fața DNA.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *