Deşi Google ştie multe, despre Iulian Petre Nicolescu se găsesc foarte puţine date. Nici măcar o poză nu găseşti cu argeşeanul Nicolescu. Totuşi, am dat din coate şi am aflat câte ceva.
A fost elev al Colegiului Brătianu, licenţiat în ştiinţe juridice, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, a dâbândit un certificat de cunoaştere a limbii engleze, la Universitatea din Piteşti, iar în perioada iulie-septembrie 2003 a făcut un curs de Inspector de resurse umane, la AJOFM, fix acolo unde lucra şi tatăl său.
În 2006 este prosesor al unei diplome Master "Spaţiul Public European eliberată de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Administraţie Publică. În timpul facultăşii a lucrat ca agent comercial la Nisar, firmă condusă de tatăl său, trece o perioadă scurtă pe la Silver Trading, tot agent comercial, după care ajunge Consilier juridic la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Argeş. Se satură de hârţogăraie şi îşi începe cariera militară. Din 2003 până în 2013 este cadru militar. Unde? Lipseşte cu desăvârşire din CV-ul secretarului de stat.
După această perioadă a vieţii, de militărie, am putea spune, intră în lumea bună şi trece prin diverse CA-uri ale societăţilor Ministerului Economiei, apoi Şef Serviciu Administrare şi Privatizare la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, unde avea mandat până în 6 martie 2017, iar acum, secretar de stat în Ministerul Turismului.
Petre Iulian Nicolescu, conform declaraţiei de avere depusă în 2016, este proprietar a 3/8 din 4.800 mp în comuna Budeasa şi 3/8 dintr-o casă de 128 mp tot din Budeasa, are un apartament în Bucureşti, un autoturism Renault cumpărat în 2007, datorii de 57.000 (nu se ştie ce monedă) şi 5.500, la fel, moneda nu este completată.
Dacă la datorii stă "bine", la venituiri stă SUPER. A încasat salariu de 56.702 lei de la DPAPS şi muuuulte indemnizatii:
– indemnizaţie CA de la Comversmin SA – ianuarie, februarie 2015 – 6.495 lei
– indemnizaţie Cuprumin SA – februarie-octombrie 2015 – 18.110 lei
– indemnizaţie CA de la SIOR SA – 13.437 lei
– indemnizaţie IPROCHIM SA – 17.651 lei
– indemnizaţie CA OPCOM SA – 5.278 lei
– remuneraţie AGA CN ROMARM SA – 1.380.
Soţia este funcţionar public cu statut special – salariu – 34.900 lei.
Pe lângă toate acestea, Iulian Nicolescu mai declară şi venituri din alte surse: Complexul Energetic Oltennia SA – comisia pentru coordonarea procesului de vânzare a acţiunilor emise – încasează 30.800 lei şi tot de la Complexul Energetic Oltennia SA – comisia de pregătire şi monitorizare a procesului de privatizare, a încasat 10.228 lei. Vezi declaraţia de avere aici.
În timp ce fiul se învârte între scaune înalte pe la capitală, tatăl, Adrian Cornel Nicolescu, face bani frumoşi din contractele cu statul. Nicolescu tatăl prestează Servicii S.S.M & P.S.I. Primăriile din Argeş sunt favoritele domniei sale, spun oameni din domeniu.

