„Este și o lege bună și o lege rea, depinde care sunt efectele mai bune sau mai rele. Ajută la recuperarea prejudiciilor, dar eu cred că va stimula infracționalitatea și cu cât infracționalitatea va fi mai mare cu atât vor avea posibilități să achite sumele de bani pe care le-au sustras de la bugetul public. Deci este o stimulare a activității infracționale în așa mod încât se știe statistic că noi nu vom descoperi niciodată toate faptele de evaziune fiscală săvârșite de o persoană pe care o prindem și atunci de fiecare dată se va putea aprecia că, dacă fac evaziune fiscală și voi fi prins, voi plăti cu un procent de 20% în plus.

 
Acum se discută la nivel public că se va modifica aceasta lege. Legea și-a produs efectul și se va aplica legea penală mai favorabilă. Toată evaziunea fiscală săvârșită azi sau când va intra în vigoare modificarea, cei cercetați sau trimiși în judecată vor putea să plătească și vor scăpa. Numai de la modificări în viitor.

Au mai fost astfel de prevederi juridice dar numai până la anumite sume. Până la o anumită sumă aplicam o sancțiune administrativă, după aceea o pedeapsă cu amendă penală și apoi cu suspendare. Dar peste 500 de mii de euro, din câte îmi aduc aminte, nu mai era posibilitatea să achiți aceste sume de bani și, pentru prevenție, atât cu privire la cel care săvârșește fapte, dar și cu privire la ceilalți cetățeni care ar putea să săvârșească astfel de fapte. Cred că legea ar trebui să fie mai fermă și să fie trași la răspundere pentru sume mari”, a spus Crin Bologa.

Legea prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul, informează Agerpres. Legea a fost sesizată la CCR de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, de Guvernul României şi de Avocatul Poporului. Curtea a decis că legea este constituţională.Proiectul de lege a fost iniţiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *