Senatorul argeşean, Ionuţ Elie Zisu, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Zisu Ionuţ Elie, în calitate de administrator al SC GFS D.F.R. SRL, a omis să constituie şi să vireze acciza datorată bugetului consolidat al statului, ca urmare a evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

 Iată comunicatul Parchetului General ”Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

• ZISU IONUŢ ELIE (în prezent senator), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi

• GROSU STELIAN, NIVACI GEORGE, CIOTI NICOLAE, TOCIA STELIAN, CARACOTI STELIAN MARIUS, NICOLAE GEORGE, CARACOTA ANTON, GIUMBA MIHAI, EMILIAN IULIANA CRISTINA, DĂNILĂ SABINA MARIA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul Zisu Ionuţ Elie, în calitate de administrator al SC GFS D.F.R. SRL, a omis să constituie şi să vireze acciza datorată bugetului consolidat al statului, ca urmare a evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Totodată, inculpatul Grosu Stelian, în calitate de responsabil al magazinului din Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa (calitate cu care a fost învestit de administratorul SC GFS D.F.R. SRL, inculpatul Zisu Ionuţ Elie), a înlesnit inculpaţilor vânzători în cadrul unităţii tip duty free comercializarea nelegală a produselor tip ţigarete. Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a mai rezultat faptul că inculpaţii Nivaci George, Cioti Nicolae, Tocia Stelian, Caracoti Stelian Marius, Nicolae George, Caracota Anton, Giumba Mihai, Emilian Iuliana Cristina şi Dănilă Sabina Maria – toţi operatori duty free (vânzători) în cadrul magazinului mai sus amintit, au vândut o cantitate de 58.058 cartoane de ţigarete (peste nivelul destinat uzului personal stabilit de Ministerul Finanţelor Publice), către persoane fizice care nu figurează în evidenţele IJPF Constanţa ca intrate sau ieşite din ţară, rezultând că acestea au fost comercializate pe teritoriul României, devenind astfel produse accizabile.

O relevanţă deosebită o prezintă constatarea că, din cele 191 persoane care figurează în evidenţa Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche şi care ar fi achiziţionat ţigarete  în cantităţi impresionante din magazinul duty free, doar două sunt evidenţiate cu date de identitate  şi număr de paşaport valide.

Prejudiciul total estimat a fi adus bugetului de stat este în cuantum de 1.612.509 lei, iar în vederea recuperării acestuia procurorii au dispus instituirea unor sechestre pe bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *