La eveniment au participat oficialități locale, județene, parlamentari, reprezentanți ai Universității Politehnica din București, ai  Academiei Oamenilor de Știință din România, studenți și profesori etc.

Organizată sub titulatura ”Tehnologii inovative în inginerie”, sesiunea va reuni specialiști care, timp de două zile, vor prezenta peste 30 de lucrări științifice și cercetări din domeniul energiei, mediului și al ingineriei.

Programul a inclus, printre altele, o vizită la Automobile Dacia și o informare cu privire la admiterea celor două programe de master în domeniu care se desfășoară  în Mioveni: Concepție și Management în Productică și, respectiv, Managementul Mediului și Dezvoltare Durabilă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *