Vicele CJ Argeş, Simona Brãtulescu şi-a pierdut cardul contactless într-o benzinãrie şi adevãrul e cã îşi cam luase gândul de la el. Doar cã, un tânãr a reuşit sã o impresioneze peste mãsurã.

 “Am avut parte de un eveniment care, deşi părea a fi unul negativ, s-a dovedit a fi unul care mi-a adus o imensă bucurie şi speranţa că viitorul nostru nu poate fi decât minunat. Vorbesc despre gestul inegalabil făcut de un tânăr din Curtea de Argeş care mi-a găsit cardul contactless, pe care l-am uitat la o benzinărie. Acest tânăr a cărui identitate, la cererea lui, nu o voi dezvălui, a făcut toate eforturile ca să dea de mine pentru a-mi înapoia cardul. Gestul lui m-a impresionat şi m-a bucurat în egală măsură, căci mi-a reconfirmat faptul că avem tineri de aur şi că datoria noastră, a celor care astăzi suntem maturii zilei, este să le recunoaştem meritele şi să-i valorizăm. Mulţumesc, tânăr frumos şi demn!”, a scris Simona Brãtulescu, pe Facebook. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *