Interpelările au fost generate de faptul că există date contradictorii inclusiv privind studiul de fezabilitate care ar fi trebuit să fie gata pe 17 iulie, conform unui răspuns la o altă interpelare adresată celor doi de către deputatul Simona Bucura Oprescu. Or, în ultima perioadă am aflat că, de fapt, studiul de fezabilitate ar urma să fie gata la sfârşitul anului în curs, în cel mai fericit caz.
În aceste condiţii, deputatul Simona Bucura Oprescu a solicitat răspuns la următoarele întrebări:
– ce prevede contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate şi când va fi gata acesta?
– care este vocea autorizată să discute despre autostrada Piteşti-Sibiu şi cine este managerul de proiect la care se pot obţine informaţii suplimentare?
– dacă Studiul de Fezabilitate va fi gata la finalul anului, când vor începe efectiv lucrările de construire şi când vor fi acestea gata?
"Argeşenii – şi nu numai! – s-au săturat de declaraţii fără acoperire. Vor fapte! Chiar nu contează miile de angajaţi de la Dacia şi exporturile realizate de această unitate etalon a economiei româneşti? Chiar nu există o continuitate a proiectelor şi interes pentru ca autostrada Piteşti-Sibiu să fie realizată? Întreaga Românie are nevoie de ea cât mai repede!", a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu.





