Directorul centrului, Marian Niță, este acuzat de o parte dintre angajați că întreține o atmosferă ca de lagăr și că abuzează bolnavii de acolo (24 la număr), deși unele afirmații sunt voit exagerate.
Directorul DGASPC Argeș, Adrian Macovei, cercetat disciplinar în acest moment din cu totul alte motive, nu a reușit să explice dacă condițiile prezentate în emisiune sunt reale sau nu, spunând doar că directorul centrului procedează… legal.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău, spune că de mâine îi va lua la întrebări pe cei din DGASPC, deși pe masa sa au aterizat, în ultimele luni, nenumărate reclamații la adresa lui Macovei sau a lui Niță.
Cercetările au întârziat însă, până au iscat un scandal mediatic monstru din care DGASPC și institiuția care o patronează, CJ Argeș, au numai de pierdut.
În emisiune au fost prezentate imagini făcute într-o școală abandonată, aflată la mică distanță de centrul inaugurat în 2014, care a costat CJ miliarde de lei vechi și care oferă condiții de cazare cum mulți nu au acasă.
Beneficiarii ar fi fost siliți să doarmă pe jos în această clădire abandonată. Cum s-a aflat însă de tratamentele aplicate lor? Explicațiile oferite în emisiune sunt puerile, fiind greu de crezut că unul dintre bolnavii psihic s-ar fi adresat celor de la televiziune, cu ajutorul internetului, în condițiile în care în centru (unde stau 24 de ore pe zi) au acces doar la televizor.

