Așa că astăzi, l-am contactat pe prefect pentru a afla cum stau treburile, de ce a ignorat recomandările lui Marius Nicolaescu.

Ca să înțelegeți, vicele CJ, Marius Nicolaescu, avea un amendament la regula care prevedea închiderea restaurantelor. Pe scurt, Nicolaescu dorea ca restaurantele să poată să își vândă mâncarea, iar clienții să poată să mănânce acasă. Nicidecum ca restaurantele să fie închise. Doar că pe Soare nu l-a interesant acest aspect.

Când l-am întrebat pe prefect, ne-a reproșat că avem tupeu să cerem explicații, dar scriem numai în note negative. I-am reamintit că, în calitate de prefect, e obligat să-i lămurească chiar și pe ziariștii incomozi.

După care Soare a încercat să ne spună, pe limba lui, ce s-a întâmplat cu documentul la care facem referire și din care lipsesc recomandările lui Marius Nicolaescu.

”S-au dezbătut o serie de aspecte, nu s-a ignorat nicio opinie, a nimănui. Dacă dumnealui are ceva de obiectat, o poate face, e dreptul dumnealui. Pe de altă parte, actele oficiale nu se mâzgălesc și nu se fac comentarii pe locul în care trebuie să apară semnătura”, a spus Soare.

A se înțelege că o opinie atât de importantă emisă de Marius Nicolaescu, de a proteja oamenii de afaceri care au restaurante, e socotită de prefectul Argeșului ”mâgălituri”. Și, prin urmare, trebuie eliminată!

 

 

 

 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *