La începutul lunii octombrie a explodat bomba la DGASPC Argeş! Un angajat al instituţiei a reuşit sã producã o fraudã de 400 de milioane de lei vechi. Ȋn fapt, Gabriel Dinescu, a fãcut erori grave, modificând în programul informatic de care se ocupa, gradele de handicap ale unor persoane. Astfel, beneficiarii cu handicap mediu, încasau indemnizaţii egale cu cele ale persoanelor încadrate în grad de handicap grav.

 La vremea izbugnirii scandalului, directorul DGASPC Argeş, a încercat sã explice situaţia cât se poate de elegant. Cum cã, da, s-a greşit, cã se vor face verificãri, cã se vor lua mãuri… bla, bla, bla… Ceea ce nu s-a spus, cã nu dã bine sã se afle în presã, e cã inspectorul Gabriel Dinescu are mari probleme cu alcoolul şi nu de puţine ori s-a prezentat la serviciu dupã cea a consumat una micã. Oare şeful Adrian Macovei nu şi-a vãzut niciodatã subalternul în stare de ebrietate? Sincer, ne-am mira… Colegii de serviciu l-au vãzut! Nu insinuãm cã patima de bãuturã a lui Gabriel Dinescu are vreo legãturã cu frauda de 40.000 de lei, dar ne întrebãm cum se poate ca Macovei sã nu ştie ce se petrece în instituţia pe care o conduce? Ba noi credem cã ştie mai multe decât noi…

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *