"Am găsit un copil de patru luni, în stop cardio-respirator, la care s-au iniţiat manevrele de resuscitare timp de 45 de minute, după care a fost declarat decedat copilul. Acesta prezenta o arsură veche de 2-3 zile în regiunea anterioară a toracelui, o arsură de gradul doi-trei. Mama a spus doar că bebeluşul se află sub tratament cu Panadol", a declarat medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA Botoşani., pentru stiri.botosani.ro.
"Nu m-am dus la medic pentru că am crezut că-i trece. I-am pus apă oxigenata şi albastru de metil şi am crezut că se face bine. Şi sora mea a avut probleme şi i-a trecut tot cu din astea. Nu ştiu dacă era răcit. Hârcăia puţin din piept, dar nu strănută. În urmă cu patru zile i-am pus sare pe piept. Nu era fierbinte, probabil el era mai sensibil. O singură dată i-am pus sare fierbinte. Am citit pe internet. La botez mi-a zis preotul să mă duc la spital că e puţin răcit băiatul, dar nu m-am gândit că e aşa grav. Când am venit la ţară avea deja rana la piept şi nu m-am dus la medic că am venit la mama, că ea mai cunoaşte. Din câte am înţeles nu a murit de la răceală, ci de la asta la piept, i-a afectat inimioară", a declarat Andreea Hoştină, mama copilului., potrivit sursei citate.

