Trei parlamentari PSD au demisionat astãzi din funcţii. Este vorba despre Leonardo Badea, Iulian Iacomi şi Constantin Truşcă. Leonardo Badea a fost desemnat de către Parlament preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, iar Iulian Iacomi a câştigat un mandat de primar al localităţii Lehliu Gară, la alegerile din această vară.
"În timpul vacanţei parlamentare au depus la Biroul permanent al Camerei demisii din calitatea de deputat, ca urmare a incompatibilităţii intervenite în urma alegerii în funcţii de autorităţi administrative autonome Leonardo Badea, Iulian Iacomi, Constantin Truşcă. Plenul a luat act de încetarea acestor mandate, hotărârile de vacantare a locurilor de deputaţi urmează să fie întocmite de Comisia juridică", a spus în plenul Camerei Deputaţilor preşedintele de şedinţă Florin Iordache., potrivit Stiripesurse.ro.

