"Mă numesc Manuela Voicu și am 35 ani. Anul trecut în noiembrie am fost la Spitalul Județean Argeș să dau naștere celui de-al doilea băiețel al nostru, am avut o sarcina grea, în luna a patra am intrat în risc maternal și am stat la pat sub atenta supraveghere a medicului curant.
Pe când sarcina a ajunsla 37 de săptămâni am mers de urgență la spital și s-a procedat la naștere prin cezariană, eram epuizată, am născut la 6 seara și am stat pe Terpaie Intensivã până pe la 1 noaptea, apoi m-au transferat pe secția de Maternitate. Acolo a început chinul. Am acuzat dureri mari pe partra stânga unde burta era tare și se umfla. Starea mea generală de sănătate se altera, leşinam… Asistenta a învăța-o pe colega mea de rezervă să mă stropească cu apă și să îmi facă aer cu o hârtie. Offf, îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri… M-am chinuit așa până luni, când am fost preluată la Terapie intensivă.
În urma unui computer tomograf s-a decis să mă deschidă vertical și să scoată sângele ce îl aveam strâns în uter. Medicul curant mă acuza că am probleme de coagulare a sângelui și nu i-am spus. Când am rămas singură cu chirurgul l-am întrebat ce s-a întâmplat? A zis că erau douã vase de sânge atinse, apoi nu a mai recunoscut și în fișa de externare scrie că nu s-a evidenţiat sursă activă de sângerare. Marți m-au operat din nou că să pună meşele pentru a absorbi sângele, joi au operat din nou că să le scoată. Am pierdut 5 litri de sânge, plasmă, 6 componenete ale sângelui mi-au fost integral schimbate. După ce m-au stabilizat m-au transferat din nou pe Materniate unde în prima zi am fost cât de cât supravegheată, apoi stăteam singură în rezerva aceea cu dureri cumplite în corp. A venit anestezistul care a luptat pentru viața meași mi-a scos cateterul central prin care mi-a fost adminiatrat tratamentul. Am cerut să mă spele și pe mine… dimineața. Eram lãuzã, eram după atâtea intervenții, murdară de betadina și miroseam cumplit a substanțe, dar medicul a spus că nu este nevoie.
Am cerut externarea, am luat și copilul pe semnătură, 10 zile nici nu l-am văzut. Când m-am dus să îl văd eram în scaun cu roțile și cu cateterul încă în gât, abia așteptăm să îl văd, să îi număr degetele, să îi văd ochii, să îl văd că este bine. A venit o infirmierã și mi l-a pus ținându-l în mâinile sale în brațele mele, pentru 2 secunde. Infirmiera și-a tras mâinile, am crezut că mor, copilașul meu era așa de mic nu avea nici 2 kg era așa de mititel, păreacă m-a recunoscut. Mi-am dat abia atunci seama că eu nu îmi puteam ține copilașul în brațe, nu aveam forță. Am plecat acasă cu o plagă mare cusută ca pentru morgă. Operația a început să se deschidă și să miroasă urât, a hoit. Așa arătam în martie, când am foat operată din nou pentru a scoate toată mizeria.
Pentru o vreme a fost bine, părea că s-a terminat apoi am făcut eventrație. Pe 22 septembrie mi s-a pus plasã abdominală. La o săptămânã burta a începutsă se deschidă, iar puroiul ieșea prin plasã. M-au operat din nou, au curățatși au recusut. Dar mușchii nu mai țineau și s-a redeschis operația. Am folosit de la mine putere și am căutat pe net și am găsit niște plasturi de ultima generaţie și au ajutat plasa să se integreze până când nu mi i-am mai putut achiziționadin cauza problemelor financiare. Tot timpul acesta am ținut legătură cu medicul de la Spitalul Fundeni care m-a pus în legătură cu medicul chirurg ce m-a operat ultima dată. Eram disperată, durerile erau prea mari și i-am trimis o poză. Și dumenaei m-a chemat la Monza unde lucreazăsă mă prezinte colegilor și să mă ajute. Aici fiind clinică privată, costurile sunt de domeniul fantasticului pentru veniturile noastre. Luni sunt programată pentru intervenția chirurghicala foarte costisitoare și nu știu cum vom face față costurilor.", a scris femeia pe pagina de socializare.
Autor:
