Declaraţii spumoase, azi, la conferinţa de presã a PNL Argeş. Liberalul Narcis Sofianu a vorbit despre şeful CJ, Dan Manu, în cei mai duri termeni posibili.

  “Este vorba despre o practicã urâtă a celor de la PSD, așa cum au încercat să confiște și ziua de 1 Decembrie. Chiar și la CJ, vreau sã spun că pe lângă faptul că suntem singurul judeţ din România condus de un șef de morgă, avem acolo numai oameni înguști la minte, oameni care nu ascultă și alte păreri.

Domnul Manu mai are imagine de gropar. Vorbim despre gropile pe drumurile județene. A făcut lacuri de pește în gropile din drumurile județene. Domnul Manu face doar protocoale și atât. Tot ce înseamnă PSD Argeș înseamnă sifonare de fonduri. Proiectele pe bani europeni din Argeș sunt un fiasco total. Să ne amintim de Molivișu, asfaltarea de pe Valea Vâlsanului. Să știți că de-a lungul timpului au mai ajuns pe la CJ și oameni capabili, dar au fost îndepărtați. Nu ai ce căuta la CJ dacă nu ești incompetent, dacă nu ești hoţ.”, a spus Sofianu.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *