”Avem în vedere o serie de măsuri care să facă sigure școlile din România pentru că este inacceptabilă continuarea pierderii prin acest sistem de învățământ online. Decizia la acest moment este 13 septembrie, școală cu prezență fizică pentru toți elevii.
Educația online se poate face doar acolo unde există conectivitate, acolo unde există echipamente și acolo unde există savoir-faire, unde existe acea știință de predare online din partea cadrelor didactice. Lucruri care au lipsit, unele într-o mică măsură, altele într-o foarte mare măsură. Eu cred că, pe parcursul acestei perioade de online, aproape toţi elevii au avut de pierdut. Din perspectivă educaţională, este un dezastru”, a declarat ministrul, potrivit site-ului educatieprivata.ro.

