• director medical;
  • director financiar contabil.

Dosarele se depun pană la dala de 23,08.2018, ora 15.00, Ia Compartimentul RUNOS din cadrul spitalului, Ştefaneşti, sir. Coasta Câmpulni nr, 54, judeţul Argeş.

Criterii generale de înscriere la concurs:

  1. a) au domiciliul stabil în România;
  2. b) nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  3. c) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, testată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie:
  4. d) nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.
  • Criterii specifice
  • pentru director medical:
    • sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină;
    • sunt confirmaţi cel puţin medic specialist;
    • au minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă.
  • pentru director financiar contabil:
    • suni absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalenta în profil economic;
    • au cel puţin 2 ani vechime în specialitatea studiilor.

Calendarul concursului:

  • proba scrisă – 30.08.2018, ora 10.00;
  • susţinerea proiectului de specialitate – 04.09.2018, ora 10.00;
  • interviul de selecţie – 04.09.2018, ora 14.00.

Relaţii suplimentare, bibliografia şi temele cadru vor fi puse la dispoziţie la sediul unităţii, pe site-ul www.spitalulstefăneşti.ro, precum şi la telefon 0248/265499, Compartimentul Resurse Umane, persoană de contact – ec. Negrilă Nicoleta.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *