Serviciul Român de Informații (SRI) a primit mai multe oferte în cadrul unei licitații care urmărește protejarea sistemului național de protecție a infrastructurilor IT&C cu valențe critice pentru securitatea națională împotriva potențialelor amenințări provenite din spațiul cibernetic. Cu o durată de 12 luni, procedura de atribuire a fost estimată la 129,4 milioane de lei, fără TVA. Pentru primul lot al licitației, cu o valoare estimată de 127,94 milioane de lei, fără TVA, și care vizează pachete software și sisteme informatice, ofertele au venit din partea NTT Data România, ATOS Convergence Creators și asocierii formată din S&T România (lider) și Datanet Systems (subcontractant Best Internet Security – 52,5%). Al doilea lot al procedurii are ca obiectiv achiziționarea de grupuri electrogene și a prezentat interes pentru Delta Energy Invest și asocierii formată din Concept Electronics (lider) și Electrotehnica Echipamente Electronice. Valoarea estimată a lotului a fost stabilită la 1,425 milioane de lei, fără TVA.

