Veşti bune! Românii care îşi construiesc sau îşi renovează locuinţele cu materiale ecologice ar putea primi de la stat, până la 40.000 de lei, potrivit programelor Casa Verde Clasic şi Casa Verde Plus lansate marţi în dezbatere publică de Ministerul Mediului.

 ,,Prin acest program, românii pot face trecerea sau completarea sistemelor de încălzire pe care le au acasă cu cele care utilizează energie regenerabilă, respectiv panouri solare sau pompe de căldură. Pentru panouri solare, populaţia primeşte o finanţare de 6.000 de lei, este suficientă pentru achiziţia unui sistem care să asigure apa caldă menajeră într-o casă standard. Am alocat pentru populaţie 50% din bugetul total al programului, (…) care însumează 138 de milioane de lei. Acestă sumă va fi distribuită unitar, în toate judeţele ţării, iar populaţia va depune şi va semna contractul de finanţare la Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţul respectiv”, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer, potrivit Mediafax. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *