Pentru cã restaurantul avea camere video, edilul i-a cerut denunţătorului Marian Niţă să se mute în toaletă. A doua tranşă, de 3000 lei, a fost dată în maşina denunţătorului şi primarul a venit cu banii în şoseta de la piciorul stâng. Săptămâna trecută, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a noului primar din comuna Bradu, Dănuţ Trandafir Stroe, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În schimbul mitei, Stroe a cerut ca fiul intermediarului, consilier local, să voteze pentru funcţia de viceprimar al comunei Bradu, pe Cătălin Mocanu, o persoană agreată de noul primar., se precizeazã în rechizitoriu, potrivit Stiripesurse
Sursa citatã a publicat stenogramele discuţiei dintre Dan Stroe şi denunţãtor:
Dan Stroe: Tocmai vorbi cu băieţii mei (consilierii PSD, n.red), îi chemai pe toţi şi ziserăm «bă, dacă mâine se ţine şedinţa?» că aştia nu vor să vină, ai lui Frătică…
Marian Niţă: Mă, mi-a zis Andrei ieri. Şi ce se întâmplă în mintea ta dacă nu vine?
D.S.: Se amână peste 3 zile, că d’aia îi zisei şi lui Andrei acu şi a zis că o să vină. Să nu mergem cu lecţia neînvăţată acolo, ca să avem majoritate cu Andrei şi cu Ion Adrian (consilier local Bradu din partea PNL, n.red), cum am zis, înţelegi?
M.N.: Aşa!
(…)
M.N.: Păi şi cum facem, mă, atunci? Cum vrei tu să faci? Ia zi!
D.S.: Cât ai zis să-ţi dau?
M.N.: Păi nu am zis eu.
D.S.: Păi zi? Cât a dat el în afară de…?
M.N.: Păi el a dat 6 şi 10.
D.S.: 60, da? (60 milioane lei vechi, n.red) Îţi dau 30 acum şi 30 după aia, când iau banii, că nu am, să fiu al dracu’..! Hai, mă, ce dracu’ ?
M.N.: Hai, mă, suntem oameni…
D.S.: Îţi dau şi diferenţa de bani.
M.N.: Pot să refuz un primar? Hai, mă, nu e vorba de aia…
D.S.: Ce dracu’? Băga-mi-aş picioarele, să-mi bag! Ăsta are camere! (Stroe se referă la camerele video ale restaurantului, n.red). Mergem undeva în spate, sus, mergem în WC.
M.N.: La WC mergem?
D.S.: Aha!
(Şi cum bărbaţii se simt mai bărbaţi la toaletă, discuţia s-a mutat în toaleta restaurantului Vulturul)
Marian Niţă: Ziceam că mai pui şi tu peste…
Dan Stroe: Dacă ţi-am zis că atât îţi dau, ce dracu?
M.N: Deci ăştia, pentru votul lui Andrei. E bine?
D.S: Corect!
Un alt fragment relevant din rechizitoriu e acela în care Dan Stroe a vorbit la telefon cu consilierul local Andrei Niţă, căruia i-a spus că „oamenii lui Frătică nu vor să participe la şedinţa de Consiliu Local dorind în acest fel să ascundă neregulile”, cerându-i acestuia să voteze „pentru a scăpa de gaşca lui Frătică”.

