Preşedintele PSD Argeş, Şerban Valeca, întrebat dacă la alegerile locale şi parlamentare PSD Argeş va propune oameni noi: "Îmi cereţi acum să vă spun ce se va întâmpla peste opt luni…Vom vedea de la caz la caz. În primul rând trebuie văzut ce se va contura din punct de vedere legal…"
Nemulţumit de răspunsul ambiguu al preşedintelui PSD Argeş, redactorul de la Institutiilestatului.ro l-a mai deranjat pe Şerban Valeca cu o întrebare: "Haideţi să venim mai aproape. În conducerea PSD Argeş, conducere care va fi aleasă în câteva săptămâni, veniţi cu feţe noi?
Valeca: Dacă mă tot întrerupeţi….n-am făcut nimic. Deci, prima dată este pachetul cadru care va fi aplicat atât la nivel naţional cât şi la nivel local. V-am spus că lucrăm la modificarea statutului, apropo de o nouă formă de alegeri, din două tururi, un tur, deci toate acestea trebuie judecate la vremea respectivă. Ăăăăă…. Din punct de vedere al nostru….bineînţeles că vor fi, în principiu, şi tineri, ţinând cont de anumite procente, pentru ca toată lumea să fie reprezentată. Vor fi colegi de la orgenizaţia de femei, de la tineret, de la pensionari şi de la PES. Voi ţine cont de toate aceste organizaţii care vor fi reprezentate în conducere….. Oricum alegerile vor fi publice, aşa că…. vom vedea atunci.
Ne-a lămurit buştean domnul preşedinte: VOM VEDEA ATUNCI!

