Postul de director al Centrului Cultural Mioveni a rămas liber în urma testării anuale. Lucrarea Argentinei Culcuş a fost notată cu 6.99, nota minimă de trecere fiind 7. Comisia a dat soluţia şi la contestaţie. Nota a rămas aceeaşi, ca urmare se recomandă încetarea contractului de management.
Acum, postul de director fiind liber, au şi apărut bârfe, pe la colţuri, cu diverse nume care l-ar ocupa. Cel mai vehiculat nume este cel al Dianei Eftene, preşedinte TSD Argeş. Diana Eftene a lucrat la Cancelaria Prefectului de Argeş în perioada în care Mihai Oprescu a ocupat această funcţie.

