"Guvernarea a lăsat unele urme asupra noastră. Am avut cu două luni înainte de europarlamentare 13%, apoi 10-12%. Am primit cu o săptămână înainte de alegeri informații că rezultatul va fi prost. Ce a urmat a fost unul sub orice așteptări și acest lucruri a declanșat un proces de reflexie. Am analizat cauzele, era o anumită bulversare și am încercat să stăm apoi de vorbă. Am dissutat o regândire a programului de guvernare, am discutat de câteva subiecte care să dea clar mesajul că ne preocupă problemele care sunt pe agenda populației: corupția și incompetența cuplată cu nepotismul. Am discutat o restructurare a guvernuluui, plus o reducere a secretarilor de stat, tăierea unor posturi la cabinetele demnitarilor", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la "Gândurile lui Cristoiu"., potrivit Stiripesurse.ro.

