Numărul de studenți plătitori din ciclul de licență tinde să scadă, dar universitățile aplică taxe considerabil mai mari decât în anii anteriori, reiese din datele centralizate de rețeaua Eurydice.
Documentul “Sistemele Naționale de Tarife și Sisteme de Sprijin pentru Studenți în Învățământul Superior European – 2020/2021” notează câteva dintre taxele aplicate, pe domenii, de universitățile românești. O comparație între acestea și cele din anul 2018 indică diferențe substanțiale, în sensul creșterii taxelor cu 25-37%, în condițiile în care calitatea învățământului superior a scăzut, după cum arată evoluția în ranking-urile internaționale.
Astfel, raportul notează următoarele valori aplicate studenților în ciclul de licență, 2020-2021:
Cele mai mici taxe notate – cele din domeniul științelor sociale – 4.606 lei. În 2018, era 3364 de lei (creștere de 37%).
În domeniul IT și inginerie – taxe de 8061 lei. În 2018, erau de 6221 (creștere de circa 28%)
În domeniul artelor (film), unde se înregistrează cele mai mari taxe raportate, acestea se ridică la 34.550 lei. În în 2018, ele erau de 27.357 lei (creștere de circa 25%).
Creșteri similare se remarcă și la masterat:
În domeniul științelor sociale, de la 5448 de lei în 2018, la 9.213 lei în 2020/2021
În domeniul ingineriei și IT, de la 12.076 de lei în 2018 la 16.123 lei în 2020/2021
În domeniul artelor (film), de la 54.483 de lei în 2018 la 81.4222 lei în 2020/2021
La capitolul sprijin pentru studenți și familiile acestora, raportul notează bursele de merit și pe cele sociale, dar arată că nu sunt aplicate formule de împrumut pentru studenți sau alte ajutoare.

