Partea interesantă a poveştii este că, deşi a fost arestat preventiv pe 26 martie şi a demisionat din funcţia de ales al neamului pe 12 mai, documentul a apărut pe site-ul Camerei Deputaţilor pe 9 iunie. În această situaţie e foarte probabil ca ex-parlamentarul să-şi fi completat declaraţia de avere după gratii (mai cu seamă că în document a declarat «la încetarea mandatului… « ).
Vă reamintim, că Teodor Nicolescu a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită. Potrivit cercetărilor, pe vremea când era vicepreşedinte la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, politicianul (împreună cu alţi membri ai comisiei) ar fi lat peste 6,2 milioane de lei pentru siunioluţionarea favorabilă a unor dosare.
Să vedem însă care-i averea declarată a liberalului. Una bucată teren arabil, din care deţine o treime, cumpărat în 2008. Un apartament şi o casă (50%)în Piteşti şi o casă (50%) Bucureşti. Două autoturisme, unul din 2001, altul din 2009, ambele străine , cum îi şade bine politicianului.
Prin 2014 a vândut nişte acţiuni, o nimica toată de 495.601, adică aproape 5 miliarde de lei vechi. Un fleac… În rest ? Conturi cu euro sau lei, după caz (dacă le trecem pe toate terminăm cerneala). Totuşi remarcăm cel mai important depozit de 3 miliarde de lei vechi. Nu râvniţi prea tare, că Teo Nicolescu are şi datorii, vreo 35.000 de lei pe care trebuie să- returneze până în 2019.
Vedeţi stimaţi cititori, până unde poate ajunge corectitudinea unor aleşi? Să completeze din puşcărie declaraţia de avere. Câtă transparenţă!

