Spre disperarea oamenilor care au muncit în acest partid, care și-au consumat resurse financiare și energie, dar care au fost, de cele mai multe ori, ignorați sau umiliți.

Scriam, săptămâna trecută, despre cum l-au votat liberalii pe Gelu Tofan, pentru a fi viceprimarul Piteștiului, din partea PNL și depre cum au fost ignorați Mihai Coteț și Ana Stan. Chiar în timpul ședinței, am primit informații despre faptul că notărița Ana Stan a primit un singur vot. Am dedus atunci, că e vorba de votul pe care și l-a acordat singură.

Dar deși informațiile noatre erau corecte, adevărul este că Ana Stan a părăsit ședința înainte de a se vota, votul i-a fot acordat de un coleg. Înainte de a părăsi sala, Ana Stan i-a aruncat, în față, lui Tofan, toate nemulțumirile adunate încă de la începutul cursei interne pentru desemnarea candidatului PNL la Primăria Pitești. Cursă la care au participat – ATENȚIE!!! – Mihai Coteț, Ana Stan și Tiberiu Irimia. Deci nu Tofan…

În primul rând, Ana Stan le-a reproșat lui Tofan și lui Marius Postelnicescu (liderul PNL Pitești) că se încalcă statutul partidului, pentru că propunerea de viceprimar ar trebui votată de consilierii locali liberali, de la Pitești.

Dar nici aleșii locali Tiberiu Irimia, Sorin Apotoliceanu, Cătălina Dumitrașcu nu l-au votat pe Tofan, pentru că nu fac parte din BPL al PNL Pitești. Iar Ana Stan și Mihai Coteț au părăsit sala.

Mai mult, Ana Stan l-a acuzat pe Gelu Tofan că face fapte imorale, pentru că s-a autopropus viceprimar, dar nici măcar în campania internă a PNL, pentru funcția de primar al Piteștiului, nu a candidat. Și totuși acum, dându-i la o parte pe colegii care au muncit, e gata să-și ia în primire o funcție pe care nu o merită.

De reținut, nu Tofan a ridicat scorul partidului, ci toți acei care au muncit atât în campania electorală, dar și în campania din cursa internă, înainte ca Apostoliceanu să fie desemnat – candidat.

Oameni precum Ana Stan, Mihai Coteț, Tibi Irimia s-au ales doar cu munca, stresul și banii cheltuiți.

Putem spune deci, că partidul l-a făcut om mare pe Gelu Tofan, pe care nu doar că-l vrea viceprimar, dar l-a și angajat pe un post călduț la stat, după un concurs care n-a fost pe bune, cum de altfel nu au fost nici alte concursuri pe la PNL Argeș.

Și totuși, ce are Tofan în plus față de restul colegilor, de este susținut ca viceprimar? Pe lângă o mare prietenie care îl leagă de Adrian Miuțescu, Tofan a obținut voturi după ce a promis niscai poturi la deconcentrate, tuturor celor care îl vor vota. Pentru că, ajuns viceprimar, Tofan crede că va împărți funcții în Primăria Pitești dar și la instituțiile subordonate ca pe propria moșie.

Și având în vedere toate cele pe care le-am relatat, ultimul cuvânt al Anei Stan a fot că este sub demnitatea ei să muncească în partid, în condițiile în care Gelu Tofan este susținut viceprimar.

 

Și PNL Argeș mai pierde un om valoros, pentru că jupânul Adrian Miuțescu face politică după cum îi place. O politică unde oamenii buni sunt izolați, iar mediocrii ajung pe cai mari. De ce? Pentru că mediocrii vor face – veșnic – ceea ce li se ordonă, în timp ce oamenii valoroși au coloană vertebrală și nu înghit politica de cartier a lui Miuțescu. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *