Numărul misiunilor cu suport aerian în munții Argeșului a crescut în medie cu peste 100% în ultimii 5 ani, anunță Serviciul Public de Salvamont Argeș, care apreciază că resursele au fost alocate imediat, la solicitare, în condițiile în care aparatele de zbor EC135, operaționale în prezent, nu sunt neaparat destinate misiunilor montane. Cu toate acestea, EC-urile au executat cu succes misiuni de sprijin al Salvamontului, inclusiv la 2500 de metri altitudine.
Elicopterele proaspăt recepționate sunt destinate accidentelor montane, având palele mai lungi și motoarele mai capabile să facă față presiunii mai reduse din munte.

