Un băiat de 6 ani şi-a împuşcat mortal fratele de trei ani, sâmbătă, la Chicago, în timp ce cei doi copii se jucau de-a hoţul şi poliţistul, a anunţat duminică poliţia americană, citată de AFP.

Cei doi copii au găsit arma pe frigiderul din bucătărie şi au crezut că se pot juca, însă distracţia lor s-a încheiat în mod tragic. Tatăl copiilor, Michael Santiago, pe numele căruia era înregistrată arma, a fost arestat și inculpat pentru neglijență cauzatoare de moarte.

Acesta îşi ţinea arma încărcată pe frigiderul din bucătărie, iar la armă puteau ajunge şi copiii mici, potrivit poliţiei din Chicago (Illinois, nordul Statelor Unite). 

 

În SUA au loc zilnic accidente cu arme de foc în care sunt implicați copii. O treime dintre copiii americani trăiesc într-o locuință în care există cel puțin o armă, iar două milioane dintre ei chiar în apropierea unei arme nesecurizate, afirmă organizația Everytown for Gun Safety.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *