Zeci şi zeci de sesizări către primarul oraşului nostru, venite pe adresa domnuleprimar.ro. Răspuns, zero. Deși unele pot părea năstrușnice, problemele semnalate sunt cât se poate de serioase. Spre exemplu, pensionarii de cartier.
Găștile de cartier au reprezentat întotdeauna o problemă urbană.. Dar ce te faci, când „golanii” sunt niște tineri pensionari, cu tot viitorul de votant înainte, sfidători față de toate legile scrise și nescrise? Faci o sesizare către cineva care înțelege zbuciumul septuagenar, Tudor Pendiuc. Exemplu de sesizare:
DOMNULE PRIMAR, TUDOR PENDIUC, VĂ ROG TRIMITEȚI POLIȚIA COMUNITARĂ SĂ FACĂ ORDINE ȘI LINIȘTE PUBLICĂ PENTRU CETĂȚENII DIN CARTIERUL GĂVANA, STR, CAROL DAVILA ,ZONA IZVOR ATÂT LA MESELE DE ȘAH CÂT ȘI LA BĂNCILE DIN JURUL IZVORULUI.
ȘI NOI, CEILALȚI, COPII, FEMEI, TINERI, BĂTRÂNI PLĂTIM IMPOZITE LA PRIMĂRIA PITEȘTI ȘI PUTEM STA LA ACESTE MESE SĂ JUCĂM ȘAH , SĂ BEM UN SUC SAU SĂ MÂNCÂM UN SANDWICH ACOLO SAU PE BĂNCILE DIN JURUL IZVORULUI.
NICIODATĂ ACEȘTI INDIVIZI NU MERG LA CLUBUL PENSIONARILOR DIN CARTIERUL GĂVANA SĂ JOACE TABLE CI, VIN AICI LA IZVOR PENTRU CĂ SUNT BODEGILE APROAPE ȘI BEAU DE DIMINEAȚA PÂNĂ SEARA ,ÎNJURA, URLĂ, ȚIPĂ ȘI PUN ÎN PERICOL CHIAR CIRCULAȚIA RUTIERĂ CUM S-A ÎNTAMPLAT ASTĂZI CÂND UNUL DINTRE ACEȘTI INDIVIZI, LA ORA 12 A M. A CĂZUT CU CAPUL DE CALDARĂM ȘI CU PICIOARELE LUNGIT ÎN STRADĂ.
DOMNUL TUDOR PENDIUC SĂ ȘTIȚI CA ÎN MARE PARTE PENSIONARII CĂRORA DUMNEAVOASTRĂ , PRIMARIA , LE DATI CEI 30 DE LEI CADOU DE PAȘTE, PENTRU CEI CU PENSIILE DE PANA LA 750 DE LEI SUNT ACEȘTI FALȘI PESIONARI PE CAZ DE BOALA, CARE SUNT PENSIONAȚI DE PESTE 15 ANI ȘI PRIMESC BANI DE LA STAT PE CARE ÎI CHELTUIE ÎN TOTALITATE PE BĂUTURĂ , SUNT CLIENȚII PERMANENȚI AI RESTAURANTELOR DE CARTIER, CARE AU PENSII SUB 750 LEI IAR PRIMARIA LE DĂ 30 DE LEI CADOU DE PAȘTE DE CARE ACEȘTIA CUMPĂRĂ TOT BĂUTURĂ ȘI ÎNJURĂ LUMEA PE STRADĂ.DOMNULE PRIMAR,TUDOR PENDIUC, VĂ ROG TRIMITEȚI POLIȚIA COMUNITARĂ SĂ CUREȚE ZONA!Debandata din Găvana, care a stârnit un val de indignare în rândul cetățenilor cinstiți și antialcool, nu i-a trezit, însă, interesul primarului nostru, astfel încât sub declarația plină de năduf a cetățenului, stă scris cu roșu: Primarul nu a răspuns încă la această sesizare! Treaba lui, pentru că piteșteanul indignat îi face, voalat, o promisiune de…neuitat: TOȚI SUNTEM PLĂTITORI DE IMPOZITE ȘI VOTANȚI LA ALEGERILE CE URMEAZĂ SĂ AIBĂ LOC ÎN IUNIE 2016.Atenție, în Trivale cad bătrâni!Tot despre bătrâni este vorba și în următoarea sesizare, dar de data aceasta despre cei din Trivale. Deși mult mai liniștiți decât cei din Găvana, pensionarii din fostul Papucești, se împiedică și cad! Ei, nu chiar din senin, așa, ci din cauza unui șanț pe care municipalitatea a uitat să-l acopere. Iată sesizarea piteșteanului cu simț civic:Bună ziua! Doresc să vă sesizez faptul ca în vara s-a săpat un șanț în cartier Trivale – complex 1 (pe partea stânga – zona BRD – BT – Magazin CBA – probabil fibra optică) care nu a fost asfaltat nici pana acum. Lucrez în zonă și foarte multe persoane se împiedică și cad din cauza șațtului care nu a fost astupat în întregime – persoane în vârsta / tineri. Este un permanent pericol, mai ales când se umple și cu apă. Sunt multe lucrări în zona Trivale, însă situația persistă de foarte mult timp și apar zilnic incidente. Multumesc!Răspuns:Primarul nu a răspuns încă la această sesizare!Deci, nici măcar pensionarii aflați în pericol de alunecare… în șant, nu i-au trezit interesul primarului nostru. Nu vrem să ne lansăm în teroria conspirației, dar prea bate la ochi! Adică, cum, pe pensionarii din Găvana îi lași liberi să bea, să înjure, să se arunce la fapte reprobabile, iar tolomaciilor alora din Trivale nu le astupi nici șanțul? Cei din urmă, nu fac parte din tradiționalul bazin electoral al primarului? Nu??? Atunci, mare atenție la fractura de bazin, că șanțul încă există și până 5 iunie, mai este ceva timp!

