Acesta a precizat că familia Coldea a adus documente justificative – facturi și chitanțe – care arată că ei au suportat cheltuielile deplasării. Comisia de control din Parlament nu a putut stabili dacă aceste documente sunt reale sau false, dar comisia internă de anchetă a serviciului nu are indicii care să ducă la concluzia că nu ar fi reale.
De asemenea, a fost confirmată prezența lui Florian Coldea alături de Sebastian Ghiță în Italia, la Toscana, iar a soției sale, doamna colonel Coldea, la Paris.
„Este confirmat că au fost prezenţi în insulele Seychelles, este confirmată prezenţa lor în Toscana şi prezenţa doamnei Coldea cu doamna Ghiţă la Paris”, a spus Adrian Țuțuianu.

