Vremea va fi rece pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar cele minime se vor încadra între 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 19 grade în Delta Dunării. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de sud-vest a ţării şi va prezenta înnorări temporare în celelalte regiuni. Va ploua, mai ales ziua, pe arii extinse, în Crişana, Banat, Oltenia, local, în Muntenia, Dobrogea şi posibil izolat în restul teritoriului. Cantităţile de apă vor mai putea depăşi, cu totul izolat, 20…25 l/mp în vestul, în sudul ţării şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, pe arii restrânse, în regiunile sudice.

