“Domnule Apostoliceanu, să zic domnule Ionică nu are rost, dumneavoastră ați fost la Bazinul Olimpic să vedeți în ce stare este?
Numai câteva exemple :
-cabinele de schimb sunt într-o stare jalnică, aceleași din ani ’80, chiar mai puține ;
-uscătoarele de pãr sunt slabe și jumătate, nefuncționale ;
-dușurile sunt praf, nu au cap de duş;
-geamurile exterioare sunt deteriorate, au fost acoperite cu panouri publicitare ;
-tavanul fals a fost dat jos de tot, se vede direct tabla.
Deci, ce părere aveți? Nu era normal ca unde este parcarea "bowling" să încercați să accesați fonduri pentru crearea unui nou bazin acoperit, ulterior putea să intre și Bazinul Olimpic în renovare, iar apoi să avem două bazine, unul dedicat performanțelor sportive iar altul pentru începători, agrement. Ați văzut cum este de aglomerat la ore de vârf?
Sunt curios cine este mintea creață care a venit cu ideea să pună iar dughene în parcarea bowling, vi se pare normal că între un Bazin Olimpic și un parc de agrement să avem o "țigănie"?
De abia am scăpat de infecția din "complexul comercial bowling"!”, a scris pitesteanul.

