Consilierul PSD de la Primăria Valea Iaşului despre care am scris că a cerut micșorarea tarifului la apă și canal încă de acum 3 luni, l-a întrebat pe primarul de Valea Iaşului de ce nu a fost bună atunci propunerea și acum e bună. Prețul la apa și canal este de 9,22 lei și acum primarul propune ca tariful să se micșoreze la 6,5 lei.
Consilieri PNL i-au reproșat consilierului PSD că la un control al celor de la apă, consilierul PSD ar fi ieșit nu tocmai basma curată. Potrivit procesului verbal invocat de liberal, social-democratul nu a avut apometrul în regulă.
Un consilier spune că cearta nu are sens întrucât propunerea cu prețul micșorat la apă și canal la 6,5 lei merge la ANRS, unde poate fi respinsă. Așa că până una alta, locuitorii primăriei Valea Iașului vor plăti tot 9,22 lei/mc.

