Deocamdată a fost aprobat studiul de fezabilitate, piaţa urmând să fie amplasată în zona Parcului Ştrand, pe srada Costache Negri.
După primele estimări, investiţia va consuma 491.475 lei cu TVA inclus, de la bugetul local, adică aproape 5 miliarde de lei vechi. Treaba e cât se poate de serioasă, căci după cum se vede, într-o altă hotărâre, aleşii locali au stabilit şi agentul economic căruia i se va delega gestiunea.
Aşadar, doamnelor şi domnilor…. este vorba de… S.C. Salpitflor Green S.A. care va fi responsabil pentru «organizarea şi funcţionarea pieţei permanente cu specific de legume, fructe şi cereale. » Vreo licitaţie, ceva ? Vai, dar nu acuzăm pe nimeni… O fi ceva legal la mijloc, nu ne îndoim, doar ca din HCL-uri nu răzbate nici urmă de licitaţie. Şi dacă a fost, când a fost ? Şi dacă a dat cel mai bun preţ, cât a dat ?
Ne iertaţi dom’ primar că noi suntem mai curioşi din fire. Da’ nu e cu răutate… Ori noi nu ne pricepem la administraţie, ori e ceva ce nu se leagă. Adică aţi aprobat studiul de fezabilitate, urmează să construiţi piaţa şi deja aţi stabilit care e patronul care va face bani frumosi din toată afacerea asta ? Eeee, poate nu ne pricepem noi la administraţie, deh unul e primarul.

