Unul dintre cei care vor avea salariul tăiat este președintele României, Klaus Iohannis, al cărui salariu scade cu 40%.

”Președintele României va avea salariul tăiat pe legea salarizării, la fel și miniștri, alți demnitari și directori de instituții cu salarii foarte mari. (…) Noi am vrut să creștem salariile mici, adică la aproximativ 60% dintre bugetari. Vom face asta etapizat, până în anul 2022. Președintelui i s-a tăiat salariul cu 40%, dar nu doar lui. Și mie mi s-a tăiat salariul, la fel și altor miniștri. Toți bugetarii vor avea o creștere pe brut la 25% de la 1 ianuarie 2018, echivalentul de 4% net”, a spus Olguța Vasilescu.

Pe de altă parte, în cazul salariilor celor din Educație, creșterile vor fi de 20%. Aceleași creșteri se vor înregistra și la salariile medicilor.

Mai mulți directori și șefi din instituții s-au trezit că veniturile lor vor scădea, chiar și cu 1.700 de lei. Aceștia se declară revoltați și sunt pregătiți să dea statul în judecată, potrivit Digi24.ro

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *