Se schimbă foaia la Ştefăneşti. Dacă până acum, la şedinţele CL Ştefăneşti consilierii o tratau cu absenţa pe Ioana Dumitru, primarul oraşului, acum, consilierii iau iniţiativa şi convoacă şedinţa CL.

 Mâine la ora 17 va avea loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Ştefăneşti, convocată de consilieri. Initiatorul este Marin Gubavu de la PAM, dar au semnat convocarea și consilieri ai PNL, PMP sau PSD. Marin Gubavu a devenit  și "avocatul" Centrului Cultural Ștefăneşti pentru că este în Consiliul de Administrație. Şedinţa de joi are ca scop lămurirea impasului legislativ în care se află instituția de cultură din orașul Brătienilor.

 

Mai precis, contabilul șef al Primăriei Ștefaneşti și primăriţa au trecut prin CL salariile angajaților și 1/12 din chletuieli, lucru deja reglementat de lege. Demersul de a băga un referat sub nasul comisiilor de specialitate este doar o fugă de răspundere.


Așa se face că în acest moment activitatea Centrului Cultural Ștefanesti a fost blocată neputându-se face plăți pentru că în referatul buclucaş apare limitarea de a face și alte plăți cum ar fi profesorii, internetul sau mentenanța pentru contabilitate, ceea ce înseamnă că iar nu își iau salariile angajaţii Centrului Cultural luna viitoare.

Tot pe ordinea de zi se dorește avizul pentru plecarea la cursul obligatoriu organizat de Ministerul Culturii al Laviniei Năstase. Și aici, deși autoritatea trebuia să dispună plata, a aruncat pisica la Consiliul Local.

Oricât de mult unii consilieri locali ar dispretui-o pe Lavinia Năstase ca persoană, peste 100 de copii și 6 salariați, plus firmele care au contracte cu Centrul Cultural Ștefăneşti devin victime așa că se pare că la demersul consilierului Gubavu va exista majoritate.
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *