"În noaptea de 28 spre 29 august a.c., o escortă a Poliției Române a preluat din Italia și adus în țară un bărbat urmărit la nivel internațional de autoritățile judiciare române întrucât este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani și 3 luni pentru infracțiuni de natură economică.

Acesta a fost localizat și depistat, în urma schimbului de informații efectuat prin intermediul Biroului SIRENE, în Italia, la data de 22 iunie 2017, iar la data de 16 august 2017, Curtea de Apel din Milano a decis predarea către România", transmite Poliţia Română într-un comunicat de presă. 

Potrivit Antena 3 este vorba despre Genică Boerică.

Genică Boerică a fugit din țară înainte să fie condamnat definitiv la zece ani și trei luni de închisoare, iar ulterior a fost dat în urmărire internațională prin Interpol.

Căutat de polițiști, omul de afaceri craiovean Genică Boerică a fost condamnat, începând cu noiembrie 2013, în patru dosare penale. În noiembrie 2013, Boerică a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare într-un dosar în care a fost acuzat că a accidentat un pieton care traversa strada pe trecerea de pietoni.

După două luni, în ianuarie 2014, același Genică Boerică a fost condamnat definitiv la zece ani şi trei luni de închisoare într-un dosar privind returnări ilegale de TVA în valoare de peste 4,5 milioane de euro. În plus, Boerică și alți 11 inculpați din acest dosar au fost obligați să înapoieze statului peste 11 milioane de lei, sumă la care se adaugă dobânzile şi penalităţile legale până la data achitării prejudiciului. După pronunțarea sentinței, Genică Boerică nu a fost găsit de polițiști, iar câteva luni mai târziu a fost dat în urmărire internațională prin interpol.

De asemenea, în 2015, Genică Boerică era dat ca decedat în Mexic de două publicații din județul Dolj.

 

Amintim că Genică Boerică este cel care l-a denunţat la DNA pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul "mătuşa Tamara"

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *