Se ascut sãbiile rãzboilui în PSD Argeş, între şeful Şerban Valeca şi deputatul Cãtãlin Rãdulescu, rivali la congresul de mâine, pentru postul de vicepreşedinte al PSD, pe regiunea Muntenia.

 Ȋn timp ce Rãdulescu atacã din toate pãrţile, Valeca a explicat cum stã treaba cu declaraţiile belicoase ale parlamentarului argeşean:

"Dar nu am avut eu niciun… (război – n.r.). Dânsul are câteodată un război imaginar, nu citeşte procedurile. Nu am avut niciun război cu domnul Rădulescu, deci îi urez succes şi dânsului ca lui Adi Ţuţuianu în continuare", a declarat Valeca, după CEx-ul de azi, potrivit Stiripesurse.ro.

Cu privire la faptul că în regiunea Muntenia este cea mai mare concurenţă pentru funcţia de vicepreşedinte, Valeca a precizat: "E o competiţie deschisă, este foarte bine că există. Le urez succes la toţi colegii. Am participat la atâtea examene şi competiţii ştiinţifice şi sportive în viaţă… pe majoritatea le-am câştigat, dar am şi pierdut. Deşi nu e o problemă.", a completat Valeca pentru sursa citatã.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *