Prima care a ieşit la raport a fost deputatul Simona Bucura-Oprescu, acompaniatã în acelaşi ton de Ion Mînzînã, Cristian Gentea şi primarul de la Albota, Ion Dumitru. Lui Valeca i s-a reproşat cã a declarat la ultima conferinţã de presã cã filiala nu vizeazã niciun post la Centru din cauzã cã PSD Argeş nu are niciun specialist pe domeniile cerute.
Plinã de furie, Simona a izbucnit în plâns şi i-a zis şefului Valeca: “Domnule preşedinte, am ajuns de râsul tuturor dupã declaraţiile dvs. Râde toatã presa de noi. Ne-aţi fãcut proşti, deşi noi suntem cei care muncim şi la partid, şi în campanii. Cu Vila Florica ne-am zbãtut toţi. Eu personal am fãcut o mulţime de drumuri, iar dvs. puneţi meritele doar pe seama unora. Noi am muncit pentru ca dvs. sã purtaţi lauri pe frunte…
Nu mã lãsaţi sã vorbesc pe nicãieri. La zilele de comunã, dacã vorbeşte cineva de care nu vã convine, coborâţi de pe scenã. Eu sunt preşedinte la OF PSD Argeş şi vicepreşedinte la judeţ, şi de o lunã de zile vã rog sã stãm de vorbã. Oare câte funcţii ar trebui sã am ca sã vã pot aborda?!?
L-aţi pus pe Dulicã la Direcţia Agricolã… Eu ştiu despre cine e vorba. Mama lucrează în agricultură şi îl cunoaşte. Iatã ce oameni susţineţi!”

