Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, a declarat astăzi că nu garantează că autostrada Piteşti Sibiu va fi gata până în 2020.

Valeca astăzi la conferința de presă a PSD, a făcut o declarație şoc: "Nu pot garanta că autostrada Piteşti-Sibiu va fi gata până în 2020. Nu ține de mine direct acest lucru. Mie nu îmi stă în caracter să mint"

După ce a dat vine pe cei care contestă licitațiile, contestatarii fiind singurii vinovați, din punctul de vedere al senatorului argeşean, Valeca s-a luminat la îăntrebarea unui ziarist: "Dacă CNSC decide că trebuie reluată licitația, înseamnă că la comisia care întocmit actele pentru licitație este o problemă. Comisia este trasă la răspundere de cineva?"

"Luni voi depune o interpelare", răspunde Valeca victorios.

R: De ce abia luni? 

"Au fost sărbătorile şi abia luni pot depune o interpelare", spune Valeca.

Încetişor domnule Valeca! E timp destuuuul. Contestația la licitația pentru studiul de fezabilitate a fost depusă de la 1 martie. Azi e abia 17 aprilie. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *