Tribunalul Bucureşti a dat, în această dimineață, sentinţa în dosarul „Publitrans”. Valentin Vişoiu a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare.

In baza art.290 alin.l C.p. cu aplic.art.6 din Legea 78/2000 şi art. 5 C.pen. , corespondent art.255 Vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. 2, din Legea 78/2000, condamna pe inculpatul VISOIU VALENTIN, la o pedeapsa de 4 (patru ) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de dare de mita. In baza art. 67 alin. 1 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. In baza art. 29 alin.1 lit.b din Legea 656/2002, corespondent art. 49 alin.1 lit. b din Legea 129/2019, condamna pe acelasi inculpat la o pedeapsa de 4 (patru) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de spalare de bani. In baza art. 67 alin. 1 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. In baza art. 48 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p., art. 35 alin.1 C.pen., cu aplic. art.5 C.p. condamna pe acelasi inculpat la o pedeapsa de 5 (cinci) ani inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata . In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. In baza art. 38 alin.1 C.pen. in referire la art. 39 alin.1 lit. b C.pen. inculpatul urmeaza sa execute pedeapsa cea mai grea, si anume 5 (cinci) ani inchisoare, la care se adauga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepe stabilite. Inculpatul urmeaza sa execute pedeapsa rezultanta de 7 (sapte) ani si 8 (opt) luni inchisoare. In baza art. 45 alin.3 lit. a C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.45 alin. 5 C.pen. in referire la art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. Deduce din pedeapsa rezultanta aplicata, durata retinerii, a arestului preventiv si a arestului la domiciliu din data de 06.11.2014 pana la data de 20.07.2015 inclusiv. 4. In baza art.48 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic, art.35 alin.l C.p. cu aplic, art.5 C.p. condamna pe inculpatul VĂSÎI GHEORGHE, la o pedeapsa de 6 (sase) ani inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata . In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. Deduce din pedeapsa rezultanta aplicata, durata retinerii, a arestului preventiv si a arestului la domiciliu din data de 07.11.2014 pana la data de 20.07.2015 inclusiv.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *