Sâmbãtã, 1 iunie, toți copiii și adolescenții cu vârste de până la 18 ani vor avea intrarea gratuită pe tot parcursul zilei la Grãdina Zoologicã din Piteşti.

 “Programul de vizită este stabilit între orele 10:00 și 19:30, timp în care puteți descoperi surprizele plăcute oferite de Zoo Trivale, unde există aproape 70 de specii de animale, păsări, reptile, papagali și pești, fiind estimat un număr total de aproape 1800 de viețuitoare. 

De reținut că, la Grădina Zoologică a municipiului Pitești, puteți descoperi exemplare unice în țară precum: ursul tibetan, câinele dingo, specii rare de papagali Ara, papagali Călugăr, Kiangi, Watusii, carnivore sălbatice – lei, tigri, lupi, urși bruni, fazani din diferite specii, maimuțe.

În cadrul parcului există și un muzeu înființat în anul 2007 și care cuprinde un număr de 114 trofee cinegetice (trofee de cerb carpatin, colți de mistreț, trofee de cerb lopătar, blană de urs).”, se aratã într-un comunicat al Primãriei Piteşti.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *