Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, le-a pus gând rãu dascãlilor care dau prea multe teme elevilor. Dumitru spune cã elevii din ciclul primar n-ar trebui sã lucreze acasã, pentru şcoalã, mai mult de o orã pe zi, în timp ce pentru elevii de gimnaziu, timpul alocat temelor ar trebui sã fie de cel mult douã ore.

 "Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze o elevă sau un elev în afara şcolii, pentru temele şcolii. În momentul de faţă, noi am lăsat lucrurile la rezonabilitatea profesorilor, dar ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs, câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are şapte, opt, nouă ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute, iar, dacă nu le-a făcut, eventual, să mai primească şi o notă proastă sau un calificativ prost." a declarat ministrul Mircea Dumitru, pentru presa centralã. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *