De curând, Direcția de Asistență Socială Pitești a primit o cotă de carburant de 200 litri/ lună pentru singurul autovehicul pe care îl deține, o Dacia Logan. De anul trecut, legea permite ca aceste cote de carburanți să fie stabilite exclusiv de autoritatea publică locală, fără o limită maximă.
Campion la norma de carburant pentru o singură mașină, dintre instituțiile subordonate CL Pitești, este însă Centrul Cultural- cu 250 litri/lună pentru Opel-ul Astra din dotare. Serviciul de Exploatare a Patrimoniului consumă câte 200 litri/lună pentru fiecare dintre cele trei mașini pe care le deține, situația fiind identică la SCM Pitești, care are un singur Logan, sau la Direcția pentru Evidența Persoanelor.

